Despre noi
Despre sucurile Nature’s Juice
În anul 2019 se naște REDFRUCT S.R.L., firmă al cărei obiect de activitate este fabricarea și comercializarea de sucuri naturale. Principala noastră preocupare a fost să producem sucuri naturale de fructe și legume, fiind focalizați, mai degrabă, pe calitate decât pe cantitate.
Povestea noastră
Povestea REDFRUCT începe în Acățari, din dorința de a descoperi adevăratul gust al fructelor și al legumelor. Producția fructelor este asigurată, în mare parte, din Valea Nirajului, Valea Târnavelor și Valea Mureșului, respectiv bazinul pomicol Reghin-Batoș, iar legumele sunt asigurate de producătorii din Valea Nirajului.
Sucuri Nature’s Juice
Sucurile de fructe și legume sunt o sursă naturală de substanțe nutritive, o parte indispensabilă a unei diete sănătoase și doza zilnică de vitamine necesară unei vieți echilibrate. Dacă vorbim despre fructe, nu ne gândim doar la mere, ci și la alte tipuri de fructe care pot fi transformate în sucuri delicioase: pere, gutui, prune, căpșuni, zmeură, caise etc. De asemenea, pentru un plus de vitamine, vă punem la dispoziție și sortimente cu conținut de sucuri din legume: sfeclă roșie, morcovi, țelină etc. Fructul de bază în procesarea sucurilor rămâne mărul ca pondere de minim 50% în amestec cu alte fructe și/sau legume.
Am introdus pe piață un produs la cele mai înalte standarde de calitate datorită liniei de producție automatizate cu o tehnologie de procesare superioară. Practic, așa ne selectăm piața de desfacere! Fructele, în special merele, care reprezintă peste 70% din materia primă necesară producției de sucuri, sunt procurate de la producători români din județul Mureș, iar celelalte fructe și legume de la producători locali.
Procesul tehnologic
SC REDFRUCT SRL a achiziționat o linie de producție automatizată de ultimă generație pentru procesarea sucului din fructe și legume, ceea ce permite obţinerea unor cantităţi suficiente şi, implicit, de calitate superioară. Această linie de producție asigură, totodată, sterilitatea produselor, implicarea umană fiind minimă.
- Din depozitul de materii prime se preiau fructele/legumele, se pun în cuva pentru spălare, fiind apoi preluate de banda transportoare către tocător și transferate în cilindrul de stoarcere.
- Odată finalizat procesul de stoarcere, sucul este preluat și introdus în pasteurizator.
- În această etapă sucul este încălzit la o temperatură de 75-85 grade pentru conservare, ulterior fiind transferat către linia de îmbuteliere formată din două compartimente: unul pentru ”bag-in-box” ,PET, recipiente din sticlă.